ARTA - Africa 1999-2000

Africa sau provocarea simplităţii

În 1998 l-am născut pe Andrei şi, la scurt timp după aceea, am părăsit ţara pentru cea mai mare aventură a vieţii mele: Nigeria.

Acolo am făcut eforturi de a-mi reconstitui atelierul şi de a-mi continua proiectele de acasă. Pe "continentul negru" totul este extraordinar, nimic nu suferă comparaţie cu ce vedem şi simţim în Europa: vântul, lumina vremea (anotimpurile), oamenii, însuşi spaţiul, sunt altceva.

În ciuda dificultăţilor, cred că perioada mea africană a însemnat alt început în arta mea: suprafaţa picturală a câştigat în simplitate, am abordat o nouă cromatică. Dar cel mai important lucru a fost schimbarea, o schimbare din toate punctele de vedere.

Am descoperit fascinanta lume nigeriană - o lume simplă, exotică, ocultă, cu o tradiţie artistică impresionantă. Cotidianul imediat şi ambientul artistic erau "înţesate" de forme şi culori uluitoare.

Sculpturile şi măştile din lemn, instrumentele folosite în diverse ritualuri îmi încântau simţurile. Simplitatea oamenilor m-a impresionat profund - cât de puţine lucruri le erau necesare pentru a trăi, cât de inutilă le părea bogăţia!

În acest spaţiu mi-am reformulat expresia plastică. În acest spaţiu m-am îmbolnăvit şi, pentru a mă vindeca, a trebuit să mă schimb complet.

Revenită în ţară, am simţit nevoia de a mă despovăra de vechiul mod de viaţă, de a deveni altcineva. Mi-a trebuit un răgaz pentru a lucra asupră-mi, pentru a mă detaşa de orgolii, de ambiţiile sau de dorinţele mele ilogice. Mi-a luat un timp. Astăzi sunt mulţumită pentru şansa de a fi descoperit frumuseţea vieţii în simplitatea ei. Am încercat să regândesc priorităţile, să pun familia şi iubirea pe primul plan.

Ochiul surprinde clişee din tot ce ne înconjoară, stocând "undeva" forme şi culori, lumini şi umbre. După un timp, ce doreşti să faci în programul tău artistic, se schimbă inevitabil, chiar dacă revii la lucruri lăsate în aşteptare.

Am pornit de la o mână pictată în Africa, relevată nu întâmplător, şi mi-am dat seama că trebuie să o reduc la esenţă, adică la un semn plastic unic şi personal.

Beti Vervega