ARTA - Pas 2005-2007

Dincolo de împrejurarile inevitabil discontinui ale existentei, pentru Beti Vervega atelierul este locul unui travaliu sever de autoobservare. Nu este unul dintre atelierele cu atasante obiecte de natura moarta sau cu schite la motiv din care se prelucreaza un pretext vizual. Este un atelier din ce în ce mai introspect, dar cu rod stenic si experimentator în substanta plastica.

Anii '90, deceniul debutului, au coincis la Beti Vervega cu metabolizarea primului val de convietuire cu ritmurile vizuale ale publicitarului. În anii 1995-1999, artista era preocupata de fragmentaritatea si de densitatea de stimuli a clipurilor publicitare. Pe atunci, ea apartinea unei directii de figuratie apropiate de grifa infantila, cu un adaos de tensiune picassiana în stilizari, alaturi de reductii apropiate de mai recentul J.-M. Basquiat. Se retineau formatele decupate cu aplomb - un soi de profile-felii-aripi - sau pânzele mici, cu o posibila descifrare de puzzle în modul lor de grupare. Experienta africana (anii 1999-2000) a adus simplificari de compunere, negruri transante si raporturi cromatice fara surdina.

Pasul urmator - adica tematica prezentului - se face prin iconografia mâinii de raze, dupa interiorizarea unei experiente de reordonare spirituala. Pictura îsi simplifica mesajul, se limpezeste treptat ca procedura. Asternerea culorii se face cu gesturi largi, raspicate. Beti Vervega prefera proba compunerii celei a confesivului gestual. Artista îsi cauta parca un canal energetic de transmitere, de comunicare, printr-un semn puternic si simplu - cinci sagetari în manunchi -, mâna în zvâcnet. Diagrama mâinii evolueaza treptat, ca un focar de energie, spre un semn zigzagat, plasat pe oblice transante. Mâna devine un semn teluric, pare o grapa celesta, un bumerang ceremonial sau o agava de imperiu mexican.

Pânzele, atent distribuite pe varii formate, unele prin excelenta prelungi, au marea calitate de grup expozitional. Travaliul fiecareia capteaza, în primul rând, evolutia secventiala a unei energii cromatice. Distingem apoi efectele de spatializare si contrastele cantitative între formele fasciculate, prin redimensionarea lor ritmica în câmp plastic. Expozitia conceputa de Beti Vervega devine astfel un dispozitiv obiectual cu motiv unic, care comunica cromatic de la o imagine la alta. Desigur, ce ramâne foarte interesant pe acest arc în timp este întâlnirea artistei cu provocarea simplitatii. Simplitatea ca antidot al duplicitatii, al inautenticului sau al arogantei poate deveni o deviza artistica pentru o creatoare ajunsa la o cumpana de viata.

Aurelia Mocanu

Am inceput de la nevoia de schimbare, prin a simplifica lucrurile din jurul meu, din viata mea si mai ales din interiorul meu, cu inversunare.

Calatorind in Africa, am continuat sa lucrez la programul inceput in anii 1996, pornind de la corpul uman, de la transformarile suferite de indivizi, incercand sa compun si sa decompun fragmente ale corpului: ochi, buze, picioare, maini, in clipuri, benzi, fragmente si decupaje.

Daca la inceput ma preocupau transformarile indivizilor, acum ma preocupa transformarile propriului meu corp, prin SCHIMBARE, ATITUDINE fata de cei din jur.

Am plecat de la o mana, de la nevoia obsedanta de a ma deschide catre ceilalti.

Mana ca o prelungire a sufletului - catre iubire.

Mana - primul pas spre omul de langa tine, primul gest, prima atingere.

Trecerea de la inchis la deschis.

Trecerea de la complicat la simplu.

Trecerea de la mult la putin.

Nevoia de echilibru, de regasire, care trece prin singuratate, suferinta, umilinta, simplitate ...

Mana ca o deschidere, mana ca un semn, ca un gest, ca un PAS spre celalalt.

Beti Vervega