Referințe

Pas si prag: Beti Vervega

Dincolo de imprejurarile inevitabil discontinue ale existentei, atelierul este pentru Beti Vervega un loc al unui travaliu sever de autoobservare. Nu este unul dintre acele ateliere cu atasante obiecte de natura moarta sau cu schite la motiv, din care se prelucreaza un pretext vizual. Este un atelier din ce in ce mai introspect, dar cu rod stenic si experimentator in substanta sa plastica.

Deceniul debutului, in anii '90, a coincis la Vervega cu metabolizarea primului val de convietuire cu ritmurile vizuale ale publicitarului. In anii 1995-1999 o preocupau pe artista fragmentaritatea si densitatea de stimuli ale clipurilor publicitare. Vervega apartinea atunci unei directii de figuratie apropiata de grifa infantila, cu adaos de tensiune picassiana in stilizari, alaturi de reductii apropiate de mai recentul J.-M. Basquiat. Pictura de atunci semnata de Vervega se tinea cel mai bine minte prin formatele decupate cu aplomb - un soi de profiluri-felii-aripi - sau prin panzele mici, cu o posibila descifrare de puzzle prin gruparea lor. Apoi experienta africana (1999-2000) i-a adus simplificari de compunere, negruri transante si raporturi cromatice fara surdina.

"Pasul" urmator (adica tematica prezentului) se face prin iconografia mainii de raze, dupa interiorizarea unei experiente de reordonare spirituala. Pictura sa isi simplifica mesajul si se limpezeste treptat ca procedura picturala. Asternerea culorii se face cu gesturi largi, dar raspicat. Caci Vervega prefera proba compunerii decat pe cea a confesivului gestual. Artista isi cauta parca un canal energetic de transmitere, de comunicare, printr-un semn puternic si simplu - cinci sagetari in manunchi - mana in zvacnet. Diagrama mainii, ca focar de energie, evolueaza treptat spre un semn zigzagat, plasat pe oblice transante. Mana devine un simbol teluric, pare o grapa celesta, un bumerang ceremonial sau o agava de imperiu mexican.

Panzele artistei, atent distribuite pe varii formate, unele extrem de prelungi, au marea calitate de grup expozitional. Travaliul fiecareia in parte capteaza, in primul rand, evolutia secventiala a unei energii cromatice. Distingem apoi efectele de spatializare si contrastele cantitative intre formele fasciculate, prin redimensionarea lor ritmica in camp plastic. Expozitia conceputa de Beti Vervega devine astfel un dispozitiv obiectual, cu un motiv unic, care comunica cromatic de la o imagine la alta. Ce ramane, cert, foarte interesant pe intreaga desfasurare a picturii sale este intalnirea sa cu provocarea simplitatii. Simplitatea - ca antidot al duplicitatii, al inautenticului sau al arogantei - poate deveni o deviza artistica pentru o creatoare ajunsa la o cumpana de viata.

23 mai 2008 Autor: Aurelia Mocanu in Ziarul Financiar



Sfârșit de ciclu și început de drum

Corina Breteanu, Livia Lisan, Vasile Mureșan-Murivale, Cristina Nedelea și Beti Vervega, studenți în ultimul an la Academia de Artă "Luceafărul", clasa profesorului Teodor Moraru, au deschis la Galeria "Galla" o expoziție care încheie o etapă și prefațează o profesie.

Deși nu se află pentru prima oară pe simezele unei galerii unii au avut deja personale, iar alții au fost prezenți cu lucrări în mai multe expoziții colective, recenta lor manifestare aduce în fața publicului câteva elemente care nu pot fi trecute cu vederea.

Mai întâi, ea demonstrează coeziunea interna a grupului și foarte ridicatul lui nivel valoric.

În al doilea rând, dezvăluie o relație specială cu profesorul, care nu impune maniere și nu provoacă mimetisme, prezența lui resimțindu-se la nivelul gândirii plastice și nu la acela al expresiei directe.

Și în sfârșit, cea de-a treia caracteristică este perfecta individalizare a tinerilor artiști, maturitatea lor și buna stăpânire a formelor de exprimare.

Cristina Nedelea și Beti Vervega sunt dominate de culoare, de energiile acesteia care pot fi dirijate spre cele mai imprevizibile construcții, în timp ce Livia Lisan și Corina Breteanu , folosind mijloace cromatice mai restrânse, aduc în prim planul expozitiei stări meditative, tonuri lirice si priviri introspective.

La intersecția volubilității cromatice cu subtilitatea analitică și contemplația culturală se așeaza pictura lui Vasile Mureșan-Murivale.

Dialogul său cu Pierro della Francesca, prin intermediul cunoscutului portret al lui Federico da Montefeltro, ii ofera tocmai această posibilitate: de a fi simultan analitic , senzorial și contemplativ.

Pavel Șușară - [articol scris în mai 1996, în ziarul "Libertatea"]



Text radiodifuzat la Radio România Cultural, cu ocazia expoziției personale Beti Vervega intitulată "Fragmente", 1997 la galeria "Galla", de către criticul de artă Luminița Batali.

Expoziția Beti Vervega de la galeria "Galla", a fost un prilej de a descoperi un artist tânăr și interesant.

În general, publicul se așteaptă în cazul unei expoziții de pictură la obișnuitele cuminți lucrări înrămate.

Aici, am întâlnit însă pânze colorate vivace expuse pe perete, sau, într-un mod ludic și ambiental, suspendate, invitând privitorul în centrul tabloului, cum spuneau futuriștii italieni la începutul secolului.

Ar fi bine să limpezim un aspect legat de expoziție.

Mai degrabă decât genul picturii, artista ne-a sugerat apropierea de grafică, întrucât lucrează cu precădere cu semnul, cu linia, deci cu desenul ca element central.

Bineânțeles, un desen susținut de culoare. Dacă accentul ar fi căzut pe pata de culoare, pe vibrări de tonuri, pe onctuozitățile pastei, atunci balanța ar fi înclinat spre genul picturii.

Desigur, artista folosește mijloacele tehnice proprii picturii-suport de pânză, culori în ulei etc., dar sensibilitatea ei ține de o expresie grafică .

În marea majoritate, lucrările sunt figurative-adică reprezintă ceva: fie personaje, în general chipuri, profile, fie fructe, obiecte.

Operele care reprezintă fructe și obiecte [cum s-ar spune elemente de natură statica] sunt însă mai atrăgătoare decât personajele, decat schițele de figuri umane .

Desenul, linia care le redă este mai puternic, mai încifrat, mai sugestiv.

Să luăm de exemplu lucrarea "Fruct II"-un caz în care culoarea are grația pastelului, iar desenul forța de a povesti despre fruct într-un mod original.

Tot aici putem aminti un procedeu plastic al artistei pe care l-am găsit proaspăt și cuvântul se impune din nou, original.

Departe de procedeul clasic de a încadra pânza în tablou, Beti Vervega o conturează ca existentă de sine stătătoare printr-un decupaj care se extinde în spațiu, dincolo de limitele pe care le proiectăm, din obișnuință, asupra unei lucrări.

Decupajul acesta este ca o margine ondulatorie ca o dantelă rezultată din foarfecă.

Alteori, cum ar fi în cazul lucrării "Fragment II" decupajul nu mai este fantezist, ci metodic, aplicat cu precizie.

Pictura este desprinsă în părțile ei componente printr-un procedeu care aduce în mod surprinzător și admirabil, spațiul real în spațiul imaginii.

Spuneam că redarea personajelor ni se pare mai puțin interesantă .

Figura umană, redată prin linii oarecum colțuroase, într-un mod frust cu alte cuvinte sau cam asa cum ar desena un începator, ține de arta primelor decenii ale secolului, de expresionismul german.

La sfărșitul anilor'70 în Germania s-a încercat reluarea expresionismului prin mișcarea "Neuen Wilden" -"Noii Sălbatici", care n-a reușit însă aceeași bogăție de substanță ca mișcarea originală și a fost mai degrabă o diluare a ei.

A fost mai mult ca o preluare de vocabular.

Acest stil inspirație "Neuen Wilden" are mulți adepți și la noi.

Nu suntem împotriva adoptării unui vocabular ci doar am prefera ca, folosindu-l, artistul să se exprime mai mult pe sine și să nu dea impresia că spune ori face să se vadă, ce s-a mai spus ori s-a mai văzut deja.

Credem că Beti Vervega este un artist cu multe calități, care are de la ce porni în a-și forma un drum propriu .

Luminița Batali